Epilogul unui supravietuitor II

…cand mi-am reamintit motivul pentru care eram intemnitat,pentru care sufeream in fiecare secunda a fiecarei nopti,motiv pentru care pana la urma plateam cu varf si indesat,caci crucea vinei devenea din ce in ce mai grea si din ce in ce mai greu de dus..

    Dar, pana la urma,imi meritam pedeapsa,caci ce drept am avut sa iau o viata?Nu mai conteaza acum ca nu am vrut,caci scuzele nu o readuc la viata,iar disculparea nu-si are rostul.

     Inca simt in nari mirosul delicat de musetel amestecat cu izul sarat al sangelui,ce venea din parul ei,iar pe incheietura racoarea terifianta a ultimei lacrimi ce s-a prelins din ochii ei albastri ce au mai furat doua bucatele de cer, si , zavorandu-le in spatele pleoapelor devenite imobile pentru vecie,au fost duse dincolo.

     Ma grabeam spre casa.Sora mea tocmai se intorsese din Asia,unde avusese un contract de 7 ani,dar acesta incheindu-se,se intorsese acasa,iar eu eram nerabdator sa o revad dupa o absenta atat de indelungata.Insa undeva pe drum mi-a sarit brusc in fata masinii ea,o fetita de 12 ani.Avand viteza,ceea ce a urmat nu a mai depins de mine,ci doar de gramada de fiare care ,odata cu fetita,mi-a omorat si viata.

      Am fost gasit vinovat,deoarece aveam viteza,insa nimeni  nu si-a pus intrebarea de ce fata a sarit.Iar de-a lungul infernalelor nopti din spatele gratiilor nu am avut sansa nici macar sa o visez,poate as fi reusit sa obtin un raspuns care,oricat de neverosimil ar fi parut din afara,aici,in spatele gratiilor,unde orice vis se confunda cu realitatea,deoarece nu mai esti in stare sa le deosebesti,mi-ar fi usurat macar putin povara.

     Cu timpul,in loc sa ma obisnuiesc cu vina,invarteam singur cutitul in rana,punandu-mi la infinit aceeasi intrebare,care, rostita cu voce tare,se lovea de pereti si revenea multiplicata in mii de alte variante.Aveam ,,noroc’’ ca noaptea vocea aceea sadica ma tinea ocupata..Ziua ma macinau remuscarile,iar noaptea ma sugrumau propriile-mi naluci.Creierul meu zdruncinat dadea semne de colaps,trecandu-ma prin starea premergatoare,aceea asemanatoare celei de sevraj.Singurele momente in care aveam o anumita doza de luciditate erau acelea in care visam la oras,la momentul cand voi putea simti iarasi in nari fumul de esapament si auzi zumetul infundat al aglomeratiei constante.

     In seara asta insa,un gardian a tras vizorul.La inceput,n-am fost in stare sa imi dau seama ca vizita lui era de fapt evenimentul care ma va salva de la moartea lenta  de care ma temeam atat.A trebuit sa repete,pentru ca aparent imi pierdusem capacitatea de a intelege limbajul articulat.Mi-a spus ca,dand dovada de un bun comportament,imi era permis sa ies in curtea interioara a inchisorii o data pe saptamana ,incepand de maine.

Prima data ,corpul mi-a fost strabatut de un fior rece,care m-a reconectat oarecum cu realitatea.Gandul ca voi putea sta sub nucul pe care l-am vazut cand am fost adus si ca cerul nu va mai fi doar de marimea unei ferestre minuscule mi-au adus atata bucurie,incat simteam inima batandu-mi in gat.

       Acum stau si privesc cum zabranicul sur al amurgului tomnatic a patruns si la mine,scurgandu-se incet printre gratii,transformand albul rece al peretilor intr-un gri monoton,apoi in negrul opac al neantului. Si ma gandesc ca mai sunt doar cateva ore pana cand voi putea simti si racoarea inmiresmata a frunzelor uscate de nuc,care vor trosni discret sub talpa bocancului grosolan..

 Cea mai simpla dintre bucurii a devenit pentru mine fericirea de care nu am avut niciodata parte,pentru ca am supravietuit.Am supravietuit celei mai dure incercari posibile:PROCESUL PROPRIEI CONSTIINTE!